ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

În Ciukotka a fost alocat primul hectar pentru horticultură

Primul teren a fost oferit în Ciukotka în cadrul legii privind „hectarul Orientului Îndepărtat”, transmite guvernul Regiunii Autonome. Precum a comunicat prim-vicedirectorul departamentului finanțe, economie și relații patrimoniale al Autonomiei Ciukotka Elena Companieț, primul solicitant, căruia statul i-a transmis în folosință gratuită terenul, este o locuitoare a orașului Anadîri.

Elena Companieț a spus că în prezent se află în examinare alte trei cereri de la locuitorii regiunii.

Cetățenii ruși pot obține terenuri pe teritoriul raionului Anadîri în limitele localităților Markovo, Vaeghi, Lamutskoe, Ciuvanskoe și teritoriile în regiunea satelor Usti-Belaia și Snejnoe.

Potrivit legii, care a intrat în vigoare pe 1 iunie, cetățenii ruși pot obține o dată gratuit un hectar de pămînt în Orientul Îndepărtat: în Iakutia, regiuneil Kamceatka, Primorsk, Habarovsk, Amur, Magadan, Sahalin, precum și în autonomia evreiască și Ciukotka.

Terenul este alocat pe cinci ani, trebuie să fie liber de drepturile terțelor persoane asupra lui și să se afle în circuit liber. Peste cinci ani, dacă terenul va fi prelucrat, el va putea fi arendat, sau obținut în proprietate. Dacă pămîntul nu va fi folosit, acesta va fi sustras.

Citiţi de asemenea

Rinichii sunt un organ pereche, considerat unul dintre cele mai importante din organismul uman. Acest filtru organic a...
182
O modalitate relativ ieftină de a crește randamentul culturilor agricole și de a menține gazonul luxuriant.Cu toate aces...
205
La 13 decembrie 1974 a avut loc cea mai îndrăzneață și faimoasă evadare din URSS. Omul de știință oceanolog Stanislav Ku...
179
În cartea sa "1984", George Orwell scria:„Acest război are un caracter înșelător, deoarece trebuie să dureze constant fă...
141